CADRUL LEGAL
Cadrul juridic general ce reglementează activitatea Poliţiei Române este Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române. Noul Statut al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, completează şi detaliază dispoziţiile privind desfăşurarea, în limitele şi conform legii, a acestei activităţi pusă în slujba comunităţii.
Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Dispoziţiile referitoare la activitatea poliţiei, cuprinse secvenţial în alte legi de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, au fost completate cu legi speciale ce vizează combaterea unui anumit tip de infracţionalitate.
O deosebită atenţie a fost acordată modificării şi completării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, protecţiei agentului acoperit, a martorului şi a datelor, Legii Administraţiei publice locale, a celei privind combaterea crimei organizate, precum şi legii privind combaterea infracţiunilor comise prin mijloacele tehnologiei de vârf.
Legea nr. 218 din 2002 - privind organizarea și funcționarea Poliției Române
Legea nr. 360 din 2002 - Statutul polițistului
Atribuțiile conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău
-coordonează şi îndrumă modul de aplicare a măsurilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii;
-colaborează cu instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale de specialitate din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională;
-desfăşoară activitatea de management a resurselor umane potrivit competenţelor legale;
-coordonează sistemul de control intern - managerial;
-asigură reprezentarea, la nivel instituţional, în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, colaborează cu şefii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pentru îndeplinirea sarcinilor şi măsurilor dispuse;
-coordonează şi îndrumă activitatea structurilor, potrivit competenţelor legale.
Din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Inspectoratului de Poliție Județean BUZĂU
Inspectoratul de Poliţie Județean BUZĂU conduce, coordonează, controlează şi îndrumă activităţile specifice desfăşurate de structurile subordonate, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, respectarea ordinii şi liniştii publice, apărarea statului de drept, prevenirea săvârşirii infracţiunilor şi descoperirea autorilor ce comit fapte de natură penală şi contravenţională.
Obiectivele Inspectoratului de Poliţiei Județean BUZĂU sunt următoarele:
-creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor;
-prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere;
-asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri în domeniile de referinţă: evaziunea fiscală, achiziţiile publice, contrafacerea de mărfuri, contrabanda şi protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.
-desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;
-constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale conform competenţelor şi potrivit normelor legale în vigoare;
-acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;
-coordonează, îndrumă şi controlează activităţile privind circulaţia pe drumurile publice, colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic;
-desfăşoară activităţi pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor dispărute;
-exercită controlul, potrivit legii, asupra modului de autorizare a persoanelor fizice şi juridice, privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, precum şi a modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, cât şi a funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;
-licenţiază, coordonează şi controlează, în condiţiile legii, activitatea societăţilor private de detectivi, pază, protecţie persoane şi instalare sisteme de alarmare contra efracţiei;
-desfăşoară activităţi specifice în vederea descoperirii, prevenirii şi combaterii faptelor cu caracter penal şi contravenţional în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;
-colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;
-coordonează efectivele de poliţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă produse de dezastre (inundaţii, cutremure, explozii, incendii), a activităţii unităţilor de poliţie aflate în situaţii de alertă teroristă;
-desfăşoară activităţi în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date sub coordonarea Oficiului Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
-asigură prin intermediul mijloacelor de informare şi prin mijloacele de comunicare proprii informarea populaţiei cu principalele rezultate ale activităţii poliţiei;
-desfăşoară activităţi informativ-operative proprii pentru identificarea, supravegherea şi documentarea activităţii infracţionale a persoanelor şi grupurilor infracţionale organizate implicate în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane, trafic şi consum de droguri, criminalitate informatică, spălare de bani, finanţare terorism şi fals de monedă;
-îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.