02 Iulie 2024Sursa: IPJ BUZĂU

UPDATE

Polițiștii din Buzău caută o femeie, de 82 de ani, din Zărnești, a cărei dispariție a fost semnalată de către nepoata acesteia, în seara de 29 iunie a.c.

 

De la data semnalării dispariţiei au fost demarate activităţile specifice în vederea depistării persoanei căutate.

 

Din datele obținute de polițiști, a reieșit că persoana ar fi purtat, la momentul plecării de la domiciliu, o bluză cu mânecă lungă, de culoare vișinie, o pereche de pantaloni lungi, de culoare neagră, iar în picioare purta o pereche de pantofi de culoare închisă și ținea în mână o sacoșă de culoare roșie.

 

Prezența femeii a fost semnalată în zona Cuculeasa, pe un drum sătesc, la data de 27 iunie a.c.

 

Persoana nu a fost depistată, până la acest moment, aşa că poliţiştii continuă activităţile în vederea depistării și reiterează apelul către persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea femeii, acestea fiind rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

 

 

AȚI VĂZUT-O?

 

În noaptea de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că POPESCU AURICA, în vârstă de 82 de ani, din Zărnești, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu ar mai fi revenit.

 

Polițiștii au demarat de îndată verificări și activități specifice pentru depistarea persoanei dispărute.

 

Femeia are aproximativ 1,55 metri înălțime și 50 de kilograme, păr grizonat,  vopsit blond, ochi căprui, fața ovală.

 

Vestimentație: nu se cunosc elementele de vestimentație pe care le purta la momentul plecării.

 

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea femeii sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.